Sorma Aparuta ca o necesitate de a pastra si dezvolta standardele de calitate in industria cercetarii de marketing, sociale si politice, SORMA reprezinta cea mai puternica asociatie a profesionistilor in cercetarea pietei din Romania

Comunicat de presa 29.03.2005

Societatea Romana de Marketing si Cercetarea Opiniei Publice (SORMA), asociatie care reuneste cele mai importante institute de cercetare din Romania, atrage atentia asupra metodologiei nestiintifice prezentate de Biroul de Cercetari Sociale intr-o conferinta de presa organizata la sediul PD din 28 martie 2005, cand au fost prezentate rezultatele unui "original" sondaj de opinie (conform Rompres). Metoda prin care sunt intervievati bucuresteni cu drept de vot, in puncte fixe "din cele mai circulate zone ale fiecarui sector", nu garanteaza in nici un fel reprezentativitatea anchetei realizate. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in observatiile unor reprezentanti ai SORMA, in corturile instalate de BCS pentru colectarea "problemelor reale cu care se confrunta bucurestenii" sunt expuse materiale de publicitate electorala ale unuia din candidati.

Precizam ca BCS nu este membru al SORMA. Publicarea sub denumirea de "sondaj de opinie" a unor astfel de produse afecteaza grav imaginea institutiilor care respecta normele stiintifice de cercetare a opiniei publice.

Daniel Enescu,
Presedinte SORMA